TRASEUL MONTAN DE CALE FERATA
ANINA - ORAVITA
Din vechiul tren, care era intodeauna plin de calatori si marfa, acum a ramas doar o dara neagra de fum pe tavanul tunelurilor. Carbunele care dadea viata oraselor Anina si Oravita, dar si aburi in plamanii locomotivei, a fost inlocuit acum de motorina. Pe aceeasi linie totul este la fel, dar, in acelasi timp, totul este schimbat. Zeci de ani, sute de peisaje vazute pe geam, mii de tignale prin tuneluri si multe bilete taxate. Fiecare gaura in acele bilete a insemnat o calatorie spre cine stie ce nunta, botez, vizita, drum spre mina sau casa... Perforatia din biletele noastre a insemnat un drum cu acest minunat tren care ne-a purtat pe cele mai inalte viaducte. Nu voi scrie despre trecut pentru ca nu sunt istoric, dar apreciez aventurile si calatoriile in timp. Si fix acest lucru il ofera aceasta prima linie de cale ferata montana din Romania: o "luminita de la capatul tunelului" pe care fiecare o vede diferit.
Am ajuns greu si am vazut mult frumos. Distanta fata de Bucuresti, 500 km dus, 500 km intors. Drumul dintre 57B care face legatura dintre E70 (Orsova - Caransebes) si Oravita a fost unul dintre cele mai frumoase parcurse vreodata in Romania, cred ca parcurs cu motocicleta este o delectare.
Nu veniti cu sperante mari in zona, atat Oravita, cat si Anina, sunt 2 orase sarace care au suferit mult dupa 1990 odata cu bataia de joc a privatizarilor si a vanzarii la fier vechi a industriei. Totul este vechi si plin de praf. Traseul cu trenul? Cam 4 ore dus, 4 ore intors, dar foarte mult frumos.
De fapt, este bine sa faci traseul fara prea multe lucruri la tine. Astfel vei simti mai bine saracia zonei, vei simti lipsa si vei aprecia orice. De dupa copaci si dealuri, gasesti blocuri si cladiri ramase cu oameni care parca nu isi mai au rostul acolo. Totul avantul industriei comuniste zace acum daramat, inchis si dezafectat. Locuri uitate de lume cu oameni care traiesc din te miri ce. Norocul lor este ca macar au apa.
Azi, impreuna cu noi, maximum 10 oameni mai fac aceasta calatorie. O batranica, un tanar calator cu un mare rucsac in spare, o tipa care vorbeste cu un tip intr-o semi-italiana, si inca cativa pletosi care, ca si noi, au auzit de acest traseu care maine-poimaine se va inchide. Traiasca zilele bune in care vin autocare pline cu turisti!
Intr-o halta este doar un barbat si un caine. Pereti daramati, totul vechi. Se saluta cu cei din tren de 4 ori pe zi, in rest, in timp ce mangaia cainele, avea timp de privit cum trec norii pe cer si cum frunzele isi schimba culoarea. Nu trebuie sa fie totul bine ca sa fie “bine”. Probabil pentru el nu conta ca faianta din baie nu se asorteaza cu robinetul sau ca halatul a inceput sa nu mai fie la fel de pufos, cel mai probabil, se multumea sa se spele in lighean. Cu toate acestea, parea un om mandru, curat si ingrijit.
O femeie avea intr-o sacosa de panza cateva pungi de pufuleti si o sticla de 2 litri de suc acidulat care, dupa nume, nu costa mai mult de 2-3 lei. Niste prostii ar spune unii, dar acei maximum 5 lei, produceau unor copii o mare bucurie odata cu venirea ei acasa. Putini oameni mai simt azi “bucuria cumparata” cu 5 lei? Cat lasam unui chelner bacsis pentru ca au adus mancarea la masa? In cazul multora care bani, care mancare, care masa? Traseul parca este o dovada ca lumea se agata de locuri si lucruri, si uneori asa este bine sa fie.
Controlorul de bilete avea idei, ganduri despre ce se poate face cu linia si speranta ca cineva o sa vina si va salva acest traseu. Parea ca nu zice asta pentru a-si sti locul de munca in siguranta ci pentru a putea fi sigur ca, peste ani, lumea va veni sa parcurga acest minunat traseu - “Cine are asa ceva? Pai noi si austriectii, asta e Semmeringul nostru!”
M-am tinut cu o mana de bara, un picior pe treapta si jumatate afara. In fiecare tunel am tras in plamani aerul plin de motorina care nu avea unde sa fuga. Toti cauta eco si electric si liniste, dar nimic nu are suflet ca o locomotiva care scoate fum si care sforaie. Aici nici nu isi avea locul ceva electric, ar fi stricat toata povestea locului.
Putine lucruri sunt la fel de intime precum legatura dintre un barbat si un utilaj pe care il intretine: dimineata il porneste, iar la finalul zilei il inchide, pentru ca amandoi sa se odihneasca pana a doua zi, uitand parca cine pe cine il tine in viata.
Nu am vazut saracie mai mare decat in Anina. Trebuie sa fii acolo ca sa iti dai seama de cat de norocosi sunt unii. Se schimba locomotiva in noul sens de mers, 2-3 fluieraturi ale locomotivei, si inapoi. Mergem acum cu soarele in fata. Apune. Oare si linia 925?
Zona este una saraca, deci orice suma cheltuita pe cazare sau cumparaturi in zona o sa ajute (teoretic) oamenii din zona. Va propun un traseu de minimum 3 zile cu 2 nopti dormite in Oravita. Prima zi este pentru a ajunge in Oravita si vizitarea orasului, a doua pentru parcurgerea traseului, iar ultima pentru plecare. Zona ofera atractii turistice si activitati in natura de care va puteti bucura, deci gandul ca va veti putea plictisi intr-un peisaj atat de frumos, este total eronat. Daca doriti mai multe detalii despre ce activitati ati putea face in zona, va recomand acest site.
Mai jos gasiti o schita cu variantele de acces dinspre Bucuresti spre Trasul montan de cale ferata Oravita - Anina:
LINIA 925 
PEISAJE SI RUINE 
INTRAREA IN GARA LISAVA