Cabana Turnuri – Muntii Fagaras

Zapada versus noroi

Anul acesta se poarta noroiul. Nu sa arunci cu el, ci sa mergi prin el. Unde l-am gasit? Pe un drum forestier. Cuprinsi din nou de avantul montagnard, adica pasiunea mai veche sau mai noua, am plecat in Fagaras – spre cabana Turnuri. Vanticel la pupa, parazapezi la bord, nori – peste bord…noi – tot inainte.

harta-traseu-oras-victoria-cabana-podragu

Excursia a inceput cu noaptea-n cap. Dupa ce am fost recuperata din punctul de intalnire, pe la 6 fara ceva eram deja dincolo de Baneasa. Stim parcursul. Cineva care nu are carnet nu v-ar putea spune decat “tot inainte spre Sinaia, prin Izvoru Rece, Zarnesti si… orasul Victoria”. Se trece un pod si apoi se detecteaza un drum forestier. Se merge pe el cat te tine masina, apoi mergi pe el cat te tin picioarele. Trecand de un eventual element de amuzament ca noroiul, s-ar putea sa-ti placa sa mergi agale pe drumul forestier, sa intri intr-o pestera, sa admiri stalactitele de gheata ce pareau formate ad-hoc. Experienta cu noroiul a fost una…purificatoare. Imi luasem parazapezi noi si au primit un botez al noroiului transformandu-le in „paranoroi”. Dupa ce ne-am minunat, strambat, injurat noroiul, am acceptat amuzati aventura.

La un moment dat, drumul forestier se termina si simti ca ar trebui sa mergi spre stanga, chiar daca te intampina niste stanci si niste pietroaie. Incepe urcusul, urmezi triunghiul rosu, observi ca zapada e din ce in ce mai mare, dar te bucuri ca astfel lasi mai usor in urma noroiul ce se tine scai de bocanci. Nici nu apuca bine sangele sa urce in obraji, ca apare o poienita – pe timp de vara trebuie sa fie tare frumos. Uitandu-ne la panta care ne astepta carcotasa, parca am mai fi zabovit, dar „capetenia” ne-a speriat ca traseul e de 10 ore. Asa ca am adunat curaj pentru infruntarea gradelor – unghiului, caci frig nu prea era si am continuat traseul. Un traseu infrumusetat de stanci pe care puteai sa le atingi ca sa-ti gasesti echilibrul, de arbori (nu foarte multi) doborati de vant sau de propria greutate, de aerul care de la efort se cuibarea si mai usor in plamani. Inaintarea ne era usurata de urmele proaspete din zapada care ne asigurau ca nu suntem singuri sau ca sigur ne asteapta cineva la cabana. La un moment dat, traseul semnalizat de triunghiurile rosii pare ocolitor si sinusoid – aceasta pentru a indulci panta si a usura intr-un fel munca muschilor. Mi s-a parut ca daca nu ar fi fost urme in zapada, am fi gasit drumul putin mai greu pentru ca semnele erau cam rare si uneori se vedeau numai din anumite unghiuri.

Te duce poteca, te ameteste, te oboseste si ai tendinta sa te odihnesti tocmai intr-o curmatura – loc pe unde le place avalanselor sa treaca. „Capetenia” ne-a grabit prin acest punct, povestind despre cum niste oameni ce se oprisera iarna intr-o curmatura au fost maturati de „doamna cu trena de un alb ucigator”…Traseul e presarat cu raulete peste care treci cu speranta sa nu aluneci pe vreo piatra sau la care te opresti ca sa umpli niste sticle in care, cu cat urci, cu atat vezi mai multe cristale plutind prin apa.

Pe ultima portiune de traseu, drumul nu te mai asculta: se ia la cearta cu picioarele si la tranta cu bocancii care aluneca atunci cand te astepti mai putin. Nu ai incotro: faci buf, razi si continui. Cabana Turnuri pare stinghera, iar Muchia Taratii din proximitate hotarata sa fie taioasa. Amandoua se uita de sus la tine cum urci – timp de vreun sfert de ora.

Cronometrul a fost oprit: 5h si 32 de minute.

Asa de bine ne-a parut ca am ajuns, ca simtim caldura, incat cabana parea un palat. Am luat cina la lumina lumanarilor si a frontalelor, ne-am scurs pe rand pe langa soba, ne-am schimbat sosetele, am aruncat parazapezile, am pus la uscat pantaloni si…m-am aruncat cu tot cu sac in patul suprapus (am ales parter). Pe “noapte buna” a fost 30 lei. Si gata.

Leave a Reply

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.