Cand vine vorba de sfarsitul sezonului de ski si snowboard, majoritatea pasionatilor se gandesc la Concursul de Ski si snowboard de pe Valea Malinului. In fiecare an, cu mic cu mare toti se aduna la baza Releului Costila, locul de start a coborarii Vaii Malinului. Chiar daca participi sau nu in concurs, marele avantaj este ca oricine are ocazia sa coboare o vale alpina cu skiurile sau snowboardul in conditii de siguranta, fiind prezenti si baietii de la Salvamont, dar si multi alpinisti pasionati care imbratiseaza acest tip de coborari pe vai.

Acesta fiind al doilea an in care merg cu snowboardul in spate spre Valea Malinului, sincer nu ma gandesc la vale ci la stancile de la baza care sigur vor fi acoperite cu zapada si la coborarea prin marele ghiveci cu flori care incepe odata ce trecem de Hornul Pamantos. Dar, in acelasi timp, sunt constient ca in mijlocul verii as fi in stare sa merg pana la gat in noroi pentru a avea un petec de zapada pe care sa ma dau. Iar noi nu am avut un petec, am avut o vale plina.

Plecarea se face de la Telecabina Busteni, care ne lasa pe sus pe platou la Babele cam in 7 minute, asta daca nu punem la socoteala statul la coada. Cand am fost sa coboram cu skiurile si snowboardul pe Valea alba am mers de la Cota 2000 din Sinaia pana la Cabana Babele in 4 ore jumatate, deci existenta si functionarea telecabinei din Busteni este un mare lux pentru cei care vor sa practice ski si snowboard pe vai alpine.

Odata ajunsi la platou urmam spre stanga traseul marcat cu banda galbena care duce spre Varful Omu, si dupa scurt timp ne indreptam spre dreapta spre Releul Costila, urmand un traseu cu stalpi de marcaj metalici foarte desi. Ajunsi dupa o ora la Valea Malinului putem incepe coborarea in concurs sau dupa terminarea acestuia. Valea Malinului este mai abrupta si are mai multe zone inguste decat Valea Alba deci coborarea necesita atentie sporita. Atentie trebuie sa avem si la rmaye si crevase care sunt destul de dese la finalul sezonului. Coborarea vaii dureaza aproximativ 20-30 de minute, asta fara sa luam in calcul starea zapezii, conditiile meteo, sau nivelul fiecaruia.

In functie de cantitatea de zapada prezenta in fiecare an, punctul de sosire difera, oricum acesta nefiind mai jos de Hornul Pamantos (pe partea dreapta a vaii in directia de coborare, dupa ce se saritorile si stancile de la baza), locul de parasire a vaii spre Poiana Costilei. Continuarea coborarii presupune riscul de a cadea peste un perete stancos de cativa zeci de metrii inaltime in Valea Cerbului.

Hornul se urca destul de usor in ziua concursului pentru ca baietii de la Salvamont monteaza o coarda care este extrem de folositoare, dar in restul zilelor urcarea necesita multe atentie. Ajunsi sus, ne incepem coborarea prin stanga, si apoi, dupa posibilitati prin padure (traseu nemarcat) pana in Poiana Costilei. Traseul este abrupt si plin de radacini de copaci, frunze uscate, pamant de consistenta celui de flori care in unele locuri cedeaza si o iei la vale foarte usor fara voia ta. Odata ajuns in poiana te simti ca intr-o reclama autohtona de detergent, numai ca sloganul este: “Skiul si snowboardul, produc cele mai frecvente 99 de pete”. Din Poiana Costilei se poate urma traseul spre dreapta spre Busteni – Caminul Alpin marcaj triunghi rosu (cam 2 ore si de mers) sau spre stanga spre drumul Cabana Gura Diham – Busteni marcaj banda galbena (aproximativ o ora).

Urmand traseul spre stanga spre Cabana Gura Diham, putem fie sa urmam traseul marcat cu pana in drumul pietruit, sau daca suntem cu cineva care stie, putem urma o scurtatura nemarcata prin padure care ne scoate intr-un drum forestier care ajunge spatele cabanei. Oricum, traseul din Poiana Costilei – Cabana Gura Diham dureaza cam o ora – o ora jumatate, timp care trece repede cand esti cu gandul la ciore sau beri reci.

Drumul spre Busteni aduce inca aproximativ 6 km, iar dupa o zi intreaga de mers cu skiurile sau placa in spinare, inca o ora in plus de mers nu este ceva minunat.

“Mergem 4 ore jumatate pana la vale, coboram in maxim 20 de minute, si mai mergem inca o ora prin padure pana in Busteni … Pai tot e bine, ca la femei vrajesti 3 zile si tot 20 de minute te …” Asa incepea traseul nostru catre Valea Alba. In conditii normale de functionare a telecabinei din Busteni esti pe platou si gata de coborare in maxim o ora jumatate, dar noi am ales varianta mai masochista de a merge pe platoul Bucegilor de la Sinaia Cota 2000 pana la Valea Alba via Cabana Piatra Arsa – Cabana Babele in 4 ore jumatate pentru ca telecabina nu functiona.

De la Cota 2000 pana la Valea Alba traseul nu este deloc complicat sau periculos ci mai mult monoton.

Descriere traseu:
Sinaia – Cota 1400 – Cota 2000 – Cabana Piatra Arsa – Cabana Babele – Valea Alba – La Verdeata – Caminul Alpin Busteni

De la Cabana Babele urmam traseul spre Crucea Caraiman, numai ca il parasim putin spre stanga pana ajungem la jumatatea distantei dintre Crucea Caraiman si Releul Costila. Coborarea Vaii Albe pe skiuri sau cu snowboardul nu este foarte dificila, ea nefiind foarte inclinata sau ingusta, dar trebuie luat in calcul faptul ca spre deosebire de partie, aici in caz de accidentare, ajutorul este la peste 1 ora distanta in cel mai bun caz. In conditii iarna cu zapada abundenta trebuie luate masuri de studiere a riscului de avalansa iar un echipament bine pus la punct si niste notiuni elementare de alpinism sunt absolut necesare. Pentru neavizati si primavara poate rezerva surprize, fiind prezente crevase (despicaturi intr-un ghetar montan) si rimaye (crevase care separa masa de gheata (zapada) de peretii stancosi in regiunile muntoase).

Odata ajunsi la baza, ne oprim pe o mica platforma pe partea stanga a vaii, loc cunoscut sub denumirea La Verdeata. De aici, traseul spre Busteni incepe tot pe versantul din stanga, si coboara prin padure sub un vechi marcaj banda rosie (sau si mai vechiul triunghi galben), pana se intretaie cu traseul ce duce pana in Poiana Costilei (spre stanga) sau spre Busteni (spre dreapta).

Zapada versus noroi

Anul acesta se poarta noroiul. Nu sa arunci cu el, ci sa mergi prin el. Unde l-am gasit? Pe un drum forestier. Cuprinsi din nou de avantul montagnard, adica pasiunea mai veche sau mai noua, am plecat in Fagaras – spre cabana Turnuri. Vanticel la pupa, parazapezi la bord, nori – peste bord…noi – tot inainte.

Excursia a inceput cu noaptea-n cap. Dupa ce am fost recuperata din punctul de intalnire, pe la 6 fara ceva eram deja dincolo de Baneasa. Stim parcursul. Cineva care nu are carnet nu v-ar putea spune decat “tot inainte spre Sinaia, prin Izvoru Rece, Zarnesti si… orasul Victoria”. Se trece un pod si apoi se detecteaza un drum forestier. Se merge pe el cat te tine masina, apoi mergi pe el cat te tin picioarele. Trecand de un eventual element de amuzament ca noroiul, s-ar putea sa-ti placa sa mergi agale pe drumul forestier, sa intri intr-o pestera, sa admiri stalactitele de gheata ce pareau formate ad-hoc. Experienta cu noroiul a fost una…purificatoare. Imi luasem parazapezi noi si au primit un botez al noroiului transformandu-le in „paranoroi”. Dupa ce ne-am minunat, strambat, injurat noroiul, am acceptat amuzati aventura.

La un moment dat, drumul forestier se termina si simti ca ar trebui sa mergi spre stanga, chiar daca te intampina niste stanci si niste pietroaie. Incepe urcusul, urmezi triunghiul rosu, observi ca zapada e din ce in ce mai mare, dar te bucuri ca astfel lasi mai usor in urma noroiul ce se tine scai de bocanci. Nici nu apuca bine sangele sa urce in obraji, ca apare o poienita – pe timp de vara trebuie sa fie tare frumos. Uitandu-ne la panta care ne astepta carcotasa, parca am mai fi zabovit, dar „capetenia” ne-a speriat ca traseul e de 10 ore. Asa ca am adunat curaj pentru infruntarea gradelor – unghiului, caci frig nu prea era si am continuat traseul. Un traseu infrumusetat de stanci pe care puteai sa le atingi ca sa-ti gasesti echilibrul, de arbori (nu foarte multi) doborati de vant sau de propria greutate, de aerul care de la efort se cuibarea si mai usor in plamani. Inaintarea ne era usurata de urmele proaspete din zapada care ne asigurau ca nu suntem singuri sau ca sigur ne asteapta cineva la cabana. La un moment dat, traseul semnalizat de triunghiurile rosii pare ocolitor si sinusoid – aceasta pentru a indulci panta si a usura intr-un fel munca muschilor. Mi s-a parut ca daca nu ar fi fost urme in zapada, am fi gasit drumul putin mai greu pentru ca semnele erau cam rare si uneori se vedeau numai din anumite unghiuri.

Te duce poteca, te ameteste, te oboseste si ai tendinta sa te odihnesti tocmai intr-o curmatura – loc pe unde le place avalanselor sa treaca. „Capetenia” ne-a grabit prin acest punct, povestind despre cum niste oameni ce se oprisera iarna intr-o curmatura au fost maturati de „doamna cu trena de un alb ucigator”…Traseul e presarat cu raulete peste care treci cu speranta sa nu aluneci pe vreo piatra sau la care te opresti ca sa umpli niste sticle in care, cu cat urci, cu atat vezi mai multe cristale plutind prin apa.

Pe ultima portiune de traseu, drumul nu te mai asculta: se ia la cearta cu picioarele si la tranta cu bocancii care aluneca atunci cand te astepti mai putin. Nu ai incotro: faci buf, razi si continui. Cabana Turnuri pare stinghera, iar Muchia Taratii din proximitate hotarata sa fie taioasa. Amandoua se uita de sus la tine cum urci – timp de vreun sfert de ora.

Cronometrul a fost oprit: 5h si 32 de minute.

Asa de bine ne-a parut ca am ajuns, ca simtim caldura, incat cabana parea un palat. Am luat cina la lumina lumanarilor si a frontalelor, ne-am scurs pe rand pe langa soba, ne-am schimbat sosetele, am aruncat parazapezile, am pus la uscat pantaloni si…m-am aruncat cu tot cu sac in patul suprapus (am ales parter). Pe “noapte buna” a fost 30 lei. Si gata.